Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat pentru Ploieşti TV că știe despre problema lipsei locurilor din spitale pentru bolnavii infectaţi cu COVID-19, inclusiv din județul Prahova.
”Știu că managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, doctorul Bogdan Nica, a făcut tot posibilul ca să crească acolo capacitatea. Noi, la un moment dat am avut un TIR de Terapie Intensivă la Ploiești, care a fost retras și trimis în altă parte. Dacă se va solicita din nou, se va trimite. Nu se pune problema, dar trebuie ei să decidă și să solicite”, a precizat Raed Arafat.
Raed Arafat: Doza a treia ar putea fi obligatorie
Totodată, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a anunțat că nu este exclus ca imunizare cu trei doze să devină indispensabilă și la nivelul României.
”La acest moment nu este obligatorie, dar sunt țări care o consideră obligatorie. Israel, deja, dacă au trecut șase luni, o consideră ca fiind obligatorie să fie efectuată și doza a treia. La acest moment toate Certificatele Verzi cu două doze sunt valabile până anul vitor , prin luna iunie, dar în știință lucrurile se schimbă pe parcurs. S-ar putea să vină o decizie care să-mi spună ca obligatoriu să se facă sau să nu se mai prelungească Certificatul Verde decât dacă ai făcut a treia doză”, a mai precizat Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Mai multe amănunte importante importante legate de pandemia COVID Puteți afla doar urmărind emisiunea Time Alert.
CITEȘTE ȘI:
Valul 4 COVID pune presiune pe Serviciul de Ambulanță Prahova
Activitatea Primăriei Ploiești, afectată din cauza COVID