Vezi unde angajații SGU Ploiești au montat o noua fântână arteziană

Noua fântână arteziană a fost amplasată de către angajații SGU Ploiești în bazinul lacului din Parcul Regele Mihai I al României.

Vezi unde angajații SGU Ploiești au montat o noua fântână arteziană

Administrat de către societatea respectivă, lucrările la acest proiect fiind finalizate în cursul săptămânii trecute. 

Noua fântână arteziană a captat deja atenția vizitatorilor parcului, în special pe timpul serii, întrucât este este dotată cu spoturi submersibile de diverse culori, al căror joc de lumini este vizibil din zona de promenadă a lacului.

”Pe această cale, revenim cu apelul nostru, adresat tuturor ploieștenilor, de a menține curățenia zonelor verzi și a nu vandaliza mobilierul urban din parc și le reamintim, totodată, că este interzis scăldatul în lacul din interiorul parcului”, au menționat reprezentanții SGU Ploiești.

fântână arteziană în bazinul lacului din Parcul Regele Mihai I al României, administrat de către societatea noastră, lucrările la acest proiect fiind finalizate în cursul săptămânii trecute. 

Noua fântână arteziană a captat deja atenția vizitatorilor parcului, în special pe timpul serii, întrucât este este dotată cu spoturi submersibile de diverse culori, al căror joc de lumini este vizibil din zona de promenadă a lacului.

Pe această cale, revenim cu apelul nostru, adresat tuturor ploieștenilor, de a menține curățenia zonelor verzi și a nu vandaliza mobilierul urban din parc și le reamintim, totodată, că este interzis scăldatul în lacul din interiorul parcului.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !

CITEȘTE ȘI:

Accident grav pe DN1, tânăra a fost transportată la spital

Fenomene extreme! GRINDINA a distrus tot in calea ei /VIDEO /FOTO