Negocierile cu Rusia o sa reînceapă la sfârșitul verii

Ucraina intenţionează să reia negocierile de pace cu Rusia până la sfârşitul lui august.

Negocierile cu Rusia o sa reînceapă la sfârșitul verii

După ce va desfăşura operaţiuni de contraatac, informează sâmbătă dpa.

Ucraina se va afla atunci într-o poziţie mai bună pentru a negocia, a declarat sâmbătă negociatorul-şef al Kievului, David Arahamia, într-un interviu pentru postul Voice of America.

Forţele militare ucrainene vor întreprinde operaţiuni de contraatac în diferite locuri, a declarat Arahamia, fără a oferi mai multe detalii, scrie agerpres.ro.

În condiţiile în care războiul s-a înteţit în Ucraina, negocierile de pace au intrat în impas. La sfârşitul lui martie, Kievul a propus organizarea de negocieri la Istanbul, printre alte propuneri, pentru a renunţa la statutul de candidat la aderare la NATO în schimbul unor garanţii internaţionale de securitate.

Însă Rusia cere demilitarizarea ţării vecine şi vrea ca Ucraina să-i cedeze teritorii, inclusiv regiunile Doneţk şi Lugansk din estul acestei ţări.

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

 

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !

CITEȘTE ȘI:

Accident grav în această dimineață în Prahova. O tânăra este în spital!

Doi tineri șoferi, drogați, au fost prinși aseară în Azuga

Sursa ph-online.ro