Absolvenții clasei a XII-a încep seria probelor din examenul de BAC 2022. Astfel, de mâine şi până pe 23 iunie, zilnic, este programată câte o probă.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 27 iunie. Tot atunci se pot depune şi contestaţiile, între orele 12 – 18. Trei zile sunt rezervate soluţionării contestaţiilor, respectiv 28, 29 şi 30 iunie, rezultatele finale urmând a fi afișate pe 1 iulie.
Calendar examene Bacalaureat 2022, iunie – iulie
- 20 iunie 2022 – Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
- 21 iunie 2022 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
- 22 iunie 2022 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
- 23 iunie 2022 – Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
- 27 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00—18:00
- 28 – 30 iunie 2022 – Rezolvarea contestațiilor
- 1 iulie 2022 – Afișarea rezultatelor finale
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: să susțină toate probele scrise, la care trebuie să obțină cel puțin nota 5 și să obţină media 6, la probele scrise.
Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !
CITEȘTE ȘI:
Săptămâna viitoare un val puternic de caniculă ajunge în România