Municipiul Ploiești este beneficiarul contractelor de finanțare pentru proiectele amintite, respectiv:
- „Eficientizare consumuri energetice în municipiul Ploiești – Sistem iluminat public traseu tramvai 101: Bulevardul Republicii – strada Gheorghe Doja – strada George Coșbuc – strada Ștefan Greceanu – strada Nicolae Bălcescu – strada Ștefan cel Mare – strada Democrației – Gara de Sud”, cod SMIS 124852;
- “Eficientizare consumuri energetice în municipiul Ploiești – Sistem iluminat public traseu tramvai 102: strada Găgeni – Șoseaua Nordului – Șoseaua Vestului – strada Libertății (Gara de Vest)”, cod SMIS 122010”.
Astfel, municipalitatea ploieșteană a publicat în platforma electronică națională de achiziții publice SICAP (Sistemul informativ colaborativ pentru mediul performant de desfășurare a achizițiilor publice) cele două proiecte, care vor avea asigurată finanțarea din fonduri europene nerambursabile, buget de stat și bugetul local al Municipiului Ploiești, în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020.
Proiectele de investiții precizate se derulează în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea C – Iluminat public.
Prin implementarea acestor obiective de investiții, municipiul Ploiești va beneficia de o nouă tehnologie de iluminat public bazată pe LED cu capacități de conectivitate și comunicare performante, care va asigura o creștere a eficienței energetice a sistemului de iluminat public, pe rutele traseelor menționate.
Informații detaliate legate de cerințele și criteriile de atribuire a contractelor de lucrări se regăsesc în SICAP.
Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !
CITEȘTE ȘI:
Marea Britanie este dispusă să instruiască soldații ucraineni
Noile sintome ale omicronului. Anunț de ultimă oră !