Fără apă în plină vară în unele zone din Prahova

Se întamplă pentru prahovenii care au gospodării în zonele înalte ale satelor Mocești și Iordăcheanu, din comuna Iordăcheanu

Fără apă în plină vară în unele zone din Prahova

Astfel, până la echilibrarea situației privind necesarul de apă, în condițiile unui consum extrem de ridicat și pe fond accentuat de secetă, pentru abonații din zonele înalte ale satelor Mocești și Iordăcheanu, apa va fi furnizată între orele 7.00-10.00 și 20.00-23.00.

Pentru a compensa deficitul de apă din zonele afectate ale celor două sate, societatea care asigura serviciul a amplasat încă din 4 iulie 2022, două containere de tip IBC, atât în satul Mocești (pe strada Principală), cât și în satul Iordăcheanu (în fața magazinului). Alimentarea containerelor de tip IBC se va efectua din surse alternative de apă potabilă. 

Programul de distribuție a apei va fi menținută pe toată perioadasăptămanii în curs, în condiții de secetă excesivă și pe fondul unor consumuri extrem de ridicate pentru activități agricole și de grădinărit.  Pentru a afecta cât mai puțin populația din zonele vizate s-a luat măsura ca în majoritatea localităților unde se impune introducerea unui program de distribuție, oprirea apei să se facă numai pe timpul nopții, în scopul refacerii necesarului de consum din rezervoarele de înmagazinare.\

Prezentăm în continuare localitățile afectate de aceste măsuri, precum și programele de distribuție a apei aferente fiecărei zone: 

• În orașul Mizil și în comuna Gura Vadului, apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire pentru reîncărcarea rezervorului fiind cuprins între orele 23.00 – 5.00. 

• În orașul Urlați și în comuna Gornet Cricov, apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire fiind cuprins între orele 0.00 – 5.30. 

• În comuna Ciorani, apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire fiind cuprins între orele 23.00 – 4.30.

 • În comuna Scorțeni (satele Mislea, Scorțeni, Bordenii Mari și Bordenii Mici), apa va fi oprită pe timpul nopții, în intervalul 23.00-5.30, iar pe parcursul zilei numai între orele 13.00 – 16.30 .

• În comuna Baba Ana (satele Conduratu, Cireșanu și Satu Nou), apa va fi furnizată în regim normal pe parcursul zilei, intervalul de oprire fiind cuprins între orele 23.00 – 5.00

.• În comunele Fântânele și Vadu Săpat, apa va fi furnizată numai în intervalele 6.00-8.00 și 18.00-21.00.

 • În comunele Iordăcheanu (sat Mocești) și Chiojdeanca (satele Trenu și Nucet), abonații din zonele înalte nu vor avea apă, din cauza consumului ridicat semnalat în cele două localități.

 Restricțiile vor putea fi suspendate pe parcursul acestui interval, numai în situația în care vor fi semnalate precipitații suficiente pentru a completa rezervele de apă necesare asigurării consumului în zonele vizate. 

 

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !

CITEȘTE ȘI:

Rachete lansate la doar 45 de kilometri depărtare de graniță

O jucătoare româncă de baschet scrie istorie în America !