Partidul Social Democrat cere plafonarea prețurilor în domeniul energiei

Ședință de urgență la Guvern, în această după-amiază. Partidul Social Democrat cere plafonarea prețurilor în domeniul energiei și liderii politici discută pe tema acestei propuneri.

Partidul Social Democrat cere plafonarea prețurilor în domeniul energiei

Iau parte la această ședință premierul Nicolae Ciucă, Paul Stănescu, dar și liderul social-democraților, Marcel Ciolacu. Discuțiile se axează, printre altele, pe tema energiei.

"Asta pentru că ar trebui luate în discuție situația plafonării prețurilor la energie, dat fiind faptul că în această perioadă prețurile, am văzut, sunt în continuă creștere și se caută soluții, mai ales pentru faptul că va veni perioada rece și fapturile vor fi din ce în ce mai mari pentru toți românii.

Însă vom vedea până la urmă dacă vor reuși să convină asupra unei decizii, pentru că măsurile care ar trebui aplicate în țara noastră trebuie convenită cumva și la nivel european, nu doar la nivelul țării noastre. Este o ședință de urgență, așa cum spuneai și tu, nu este o ședință a coaliției, dat fiind faptul că sunt doar cei trei lideri prezenți. Așadar, o ședință restrânsă. Vom vedea dacă la finalul acestei ședințe vom avea vreo declarație din partea acestora, deși este puțin probabil să se întâmple acest lucru", a transmis reporterul Antena 3 Xenia Croitoru.

 

Mai multe informații AICI.

 

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !

CITEȘTE ȘI:

Cioban ucigaș! Ce l-a împins să comită o crimă de neuitat

Cauți un loc de muncă? Vezi ce locuri de muncă se caută urgent în Prahova