Amendați pentru gunoiul din oraș de Poliția Locală Ploiești. În urma activităților zilnice de patrulare, a acțiunilor de monitorizare desfășurate pe raza municipiului Ploiești și a sesizărilor primite din partea cetățenilor, în cursul lunii octombrie 2021, polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 106.750 lei, persoanelor fizice sau juridice care au încălcat normele legale cu privire la gospodărirea localității.
Poliția Locală Ploiești, 35 de sancțiuni aplicate orperatorului Rosal
Astfel, din totalul sancțiunilor contravenționale menționat anterior, Poliția Locală Ploiești a aplicat 35 de amenzi operatorului de salubritate Rosal, având valoarea de 87.500 lei, pentru nerespectarea graficului de evacuare a deșeurilor menajere și asimilabile acestora și pentru neridicarea întregii cantități a deșeurilor menajere.
Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !
Totodată, polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Ploiești au dat curs unui număr de 106 sesizări înregistrate din partea cetățenilor, cu efectuarea de verificări la fața locului și luarea măsurilor care s-au impus. Faptele astfel reclamate au constat în abandonul deșeurilor menajere pe domeniul public, neîncheierea contractelor de preluare deșeuri provenite din construcții sau renovări cu operatorul autorizat, creșterea și deținerea animalelor de companie în alte condiții decât cele prevazute de lege, împrejmuirea și salubrizarea proprietăților, deversări de ape uzate și menajere în pârâul Dâmbu ori autoturisme abandonate pe domeniul public.
CITEȘTE ȘI:
Poliția Locală Ploiești, amenzi pentru nepurtarea măștii
COVID Ploiești : Piața Centrală, între Dumnezeu și știință