Valoarea totală a proiectului este de 11.319.643,42 lei, inclusiv TVA, din care valoarea finanțării nerambursabile este de 10.765.891,05 lei, echivalentă cu 98% din valoarea totală eligibilă aprobată. Valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR: 9.337.767,85 lei iar cea nerambursabilă din bugetul național: 1.428.123,20 lei.
Parcul a fost construit pe o suprafaţă de 5 hectare de teren şi cuprinde piste de biciclete (amenajate pe o lungime de3 kilometri), locuri de agrement, bănci, locuri de joacă pentru copii, peluze pentru cei care vor să vină în parc cu animalele de companie, etc.
Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !
Parc unic în Băicoi: rondul timpului
O componentă deosebită a parcului estei şi Rondul timpului. Se află pe latura estică a parcului, lângă ceasul solar. Are o suprafața totală de 1793,42 m.p.
Elementele compoziției sunt: două pachete de bănci din beton, așezate față în față, de-a lungul axului aleii, un zid de sprijin circular, tăiat de două bănci lungi, șezlonguri de iarbă în spatele a patru bănci mai scurte.
Ceasul solar va fi un dispozitiv de măsură a timpului în funcție de poziția soarelui față de acesta. Ceasul solar va fi un punct de reper în incinta parcului format prin ridicarea de pământ până la o înălțime de 3.30 m.
De ştiu este şi faptul că cei care vor veni în parc vor beneficia de internet gratuit.
În acest moment, proiectul se află în faza de recepţie. Cel mai probabil,. din primăvară acesta va putea fi dat în folosinţă.
CITEȘTE ȘI:
Contractul de salubritate al Ploieștiului, din nou pe masa negocierilor
Directoarea de creşe care fura mâncarea copiilor şi-a dat demisia