Proiectele pentru care au fost semnate contractele de finanțare au fost selectate în urma procesului de evaluare aferent Apelului nr. 1 „Restaurarea zonelor umede și turbăriilor” și Apelului 3 SGS-1 ”Elaborarea planurilor de atenuare şi adaptare în municipalităţi”.
Pentru Domeniul Atenuarea Schimbărilor Climatice, printre promotori se numără şi Consiliul Judeţean Prahova, care a fost reprezentat la evenimentul amintit de preşedintele Iulian Dumitrescu.
În cadrul proiectului „Atenuarea efectelor și adaptarea la schimbări climatice prin elaborarea planurilor de atenuare şi adaptare la schimbări climatice în Prahova — municipiul Ploieşti“ (AtenuareClimPh) a fost semnat un Acord de parteneriat între Județul Prahova prin Consiliul Judeţean Prahova, Municipiul Ploiești prin Consiliul Local al Municipiului Ploiești, Universitatea Politehnică din București și Universitatea din Islanda.
Prin realizarea acestui obiectiv se urmăreşte reducerea sau prevenirea eliberării dioxidului de carbon și a metanului în atmosferă, dar și obţinerea unei economii integrate a schimbărilor climatice
Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !
Valoarea totală a proiectului care va fi implementat în judeţul nostru este de 606487,5 Lei (peste 122 500 Euro), din care valoarea nerambursabilă se ridică la 605000 Lei.
Durata de implementare este de 12 luni din momentul semnării contractului de finanţare.
Citește și:
Volosevici, anunț important: ANRE crește prețul Gigacaloriei