Prahova in cod roșu. Oamenii legii sunt în alertă generală

Prahova in cod roșu. Oamenii legii sunt în alertă generală

Ieri, în jurul orei 17.20, polițiștii Serviciului Rutier Prahova în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în localitatea Valea Călugărească au oprit pentru control un autoturism. Circula pe DN1B, pe sensul de mers Ploiești către Buzău.

Întrucât conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Valea Călugărească emana halena alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest. A indicat valoarea de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !

Tot ieri, în jurul orei 20.40 polițiștii din cadrul Biroul Rutier Câmpina, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiunilor de serviciu au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism. Se deplasa pe Bulevardul Carol I. A fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 71 km/h.

La înmânarea documentelor, şoferul a avut un comportament agitat. S-a procedat la testarea cu aparatul DrugTest. A indicat un rezultat pozitiv privind prezența unor substanțe ce pot avea efecte psihoactive în organism.

Tânărul în vârstă de 20 de ani, din comuna Bănești a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa unor substanțe psihoactive.

CITEȘTE ȘI:

Acțiune rutieră cu forțe mărite acum pe drumurile prahovene

Incendiu în Bărcănești! O casă, cuprinsă de flăcări