66 de copii ucraineni instituţionalizaţi au ajuns în județul Prahova.

66 de copii ucraineni instituţionalizaţi au ajuns în județul Prahova. Au între 2 şi 18 ani, dar au adunat deja o experienţă de viaţă greu de imaginat. Copii făr’ de părinţi, iar, odată cu războiul care s-a abătut asupra Ucrainei, au devenit şi copii făr’ de ţară. Este greaua povară prin care trec şi cei aproape 70 de minori, proveniţi din centre de asistenţă socială din Odesa, care au ajuns vineri dimineaţă, 04 martie, în Prahova.

66 de copii ucraineni instituţionalizaţi au ajuns în județul Prahova.

Cei 66 de copilași au între 2 şi 18 ani, dar au adunat deja o experienţă de viaţă greu de imaginat. Copii făr’ de părinţi, iar, odată cu războiul care s-a abătut asupra Ucrainei, au devenit şi copii făr’ de ţară. Este greaua povară prin care trec şi cei aproape 70 de minori, proveniţi din centre de asistenţă socială din Odesa, care au ajuns vineri dimineaţă, 04 martie, în Prahova.

Aceştia au fost preluaţi de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, instituţie care vine în sprijinul refugiaţilor mame şi copii sau copii neînsoţiţi care solicită sprijin din partea autorităţilor române.

Astfel, 66 de copii şi nouă adulţi au fost preluaţi şi cazaţi astfel: la Complexul de Servicii Comunitare „Rază de Soare“ Băicoi (31 de minori şi patru adulţi), din cadrul DGASPC Prahova, şi la două centre din Poseşti şi Vălenii de Munte ale Asociaţiei Pro Vita (35 de minori şi cinci adulţi).

Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !

Din nefericire, nu sunt singurii copii care vor fi nevoiţi să fugă din calea bombardamentelor, cu puţinul pe care vor reuşi să-l ia cu ei, ţinând cont de evoluţia situaţiei din Ucraina şi al fluxului masiv de refugiaţi care se îndreaptă spre ţara noastră.
În acest sens, în completarea serviciilor asigurate de Consiliul Judeţean Prahova, prin DGASPC, facem un apel către ONG-urile, agenţii economici şi toţi cei din comunitate care vor să le ofere o mică alinare acestor copii şi însoţitorilor lor să se alăture efortului comun în scopul asigurării serviciilor necesare tuturor refugiaţilor care trec prin momente extrem de dificile.

Punctual, la Complexul de Servicii Comunitare „Rază de Soare“ Băicoi este nevoie de următoarele produse:
– Alimente (ulei, zahăr, orez, mălai)
– Produse de igienă corporală
– Produse pentru îngrijirea/curăţarea lucrurilor şi spaţiilor
– Prosoape, lenjerii de pat (1 persoană)
– Încălţăminte şi haine NOI sau IGIENIZATE (însoţite de dovada eliberată de curăţătorii) pentru vârstele 5-15 ani
– Jucării NOI sau în stare perfectă de utilizare

Donaţiile destinate acestor copii pot fi aduse la sediul DGASPC, din Ploieşti, Șoseaua Vestului 14-16, unde a fost amenjat un centru de colectare.

Asociaţia Pro Vita „Sf Brâncoveanu“ (comuna Poseşti) şi Asociaţia Pro Vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi C.T.F. Rizăneşti (Vălenii de Munte) au nevoie de următoarele produse:
– Alimente (apă plată îmbuteliată, lapte, brânză, ouă, mezeluri)
– Medicamente uzuale
– Produse de îngrijire
– Prosoape, lenjerii de pat
În acest caz, donaţiile pot fi predate la sediile asociaţiilor din comuna Poseşti, sat Poseşti Ungureni, Intrarea Crizantemei, nr 10 şi în oraşul Vălenii de Munte, str. Rizăneşti, nr.40.

CITEȘTE ȘI:

Un fost președinte al Consiliului Județean Prahova a decedat

Şoferul unui microbuz plin cu călători a murit cu puţin timp în urmă