Polițiștii prahoveni au aplicat peste 160 de sancțiuni în trafic

La data de 21 mai a.c., în mai multe intervale orare, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au desfășurat 10 acțiuni punctuale, în municipiile Câmpina și Ploiești.

Polițiștii prahoveni au aplicat peste 160 de sancțiuni în trafic

La data de 21 mai a.c., în mai multe intervale orare, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au desfășurat 10 acțiuni punctuale, în municipiile Câmpina și Ploiești, în orașele Vălenii de Munte, Slănic și Plopeni, în comunele Podenii Noi, Iordăcheanu, Drajna și Bălțești dar și pe drumurile naționale din județ.

Activitățile au avut ca obiectiv prevenirea și combaterea criminalității stradale, prevenirea și combaterea infracționalității la regimul bunurilor contrafăcute, modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră dar și depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.


Astfel, au fost legitimate peste 500 de persoane, au fost controlate peste 350 de autovehicule și 35 de societăți comerciale au fost verificate.

În cadrul acțiunilor au fost aplicate 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 62.380 de lei.

Totodată, au fost reținute 12 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare au fost retrase.

De asemenea, polițiștii prahoveni au întocmit 5 dosare penale, privind infracțiuni la regimul rutier și pe linie de mărfuri contrafăcute.

Exemple:

1.În intervalul orar 7.00-9.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpina au depistat un conducător auto care circula pe strada Calea Doftanei din Municipiu, cu o viteză de 140 km/h, depășind astfel regimul legal de viteză cu +90 de km/h peste limita legal admisă (50 km/h) .

2.Tot polițiștii municipiului Câmpina au depistat în comuna Telega, un conducător auto care în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0.28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

3. În intervalul orar 10.00-12.00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vălenii de Munte cu sprijinul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat controale la mai multe societăți comerciale, iar la 2 dintre acestea au constatat faptul că, agenții economici respectivi expuneau articole vestimentare pentru care nu dețineau certificate de conformitate eliberat de societățile producătoare.

Astfel, au fost confiscate mărfuri în valoare de 431 de lei.

În cauză, au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

4. La data de 21 mai a.c., în jurul orei 00:15, polițiștii orașului Vălenii de Munte au oprit pentru control, pe raza localității Starchiojd, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comună.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru prelevare de mostre biologice de sânge.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.


Acțiunile polițiștilor prahoveni continuă și în perioada următoare.

Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !

CITEȘTE ȘI:

Un bărbat a fost surprins sub influența alcoolului la volan, fără permis!

Elena Udrea acuză că este arestată ilegal de 46 de zile