Depistați de polițiști la volan, deși aveau permisul de conducere reținut

La data de 24 mai a.c., în jurul orei 15:45,  polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe strada Blajului din oraș au observant, în trafic, un autoturism condus de un bărbat despre care existau informații potrivit cărora nu ar avea permis de conducere.

Depistați de polițiști la volan, deși aveau permisul de conducere reținut

Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului în cauză, bărbatul ignorând semnalele acestora, continuându-și deplasarea până pe strada Horia din oraș, care nu a mai permis continuarea deplasării.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul în vârstă de 38 de ani, din municipiu nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.

Tot ieri, 25 mai a.c., în jurul orei 18:30, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza de competență, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani, domiciliat în comuna Păulești.

Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că permisul de conducere al bărbatului figurează cu restricții-rețiunut.

Ba mai mult,  întrucât bărbatul emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe și conducere fără permis de conducere.

Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !

CITEȘTE ȘI:

SGU Ploiești face apel către părinți! Este inadmisibil/FOTO

Doi bărbați din Ciorani sunt cercetați penal pentru profanare de morminte