Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii prahoveni pentru infracțiuni la regimul rutier

În primul caz, pe data de 10 iunie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției stațiunii Bușteni, în timp ce se aflau pe Bulevardul Libertății, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din municipiul București.

Doi bărbați au fost reținuți de poliție pentru infracțiuni la regimul rutier

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0.95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că acesta figurează cu permisul de conducere reținut tot pentru o faptă similară.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În urma probatoriului administrat față de bărbatul de 62 de ani s-a luat măsura reținerii, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cel de al doilea caz de reținere, în data de 10 iunie a.c., în jurul orei 21.45, polițiștii Secției de poliție rurală Drajna au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat din comuna Măneciu, cu privire la faptul că, este posibil ca un autoturism sa fie condus de o persoană sub influența alcoolului.

În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat în zona indicată, iar în urma investigațiilor efectuate au reușit identificarea și depistarea autoturismului în cauză, pe strada Tabla Buții din comuna Măneciu.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1.06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul în vârstă de 56 de ani din judetul Argeș a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat faptul că bărbatul nu este deținător de permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule iar numărul de înmatriculare este expirat din luna martie a anului 2021.

În baza probatoriului administrat față de conducătorul auto a fost luată măsura reținerii, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat unităţii de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

Află și despre al treilea caz, aici.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Ploiesti TV” !

CITEȘTE ȘI:

Află cine este noul preşedinte al Curţii Constituţionale

Coloană de maşini de 2 kilometri în zona Buşteni pe DN1