Lună: septembrie 2024

Romania are parte de cat mai multe incendii: În dată de 9 septembrie pompierii au intervenit în stingerea a 314 de arderi de vegetatie iar în total au avut 1098 de misiuni

IGSU - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, România a transmis pe pagină de facebook noi informații cu privire la misiunile la care au participat…

Marcajele turistice din masivul Parâng în sectorul Ranca-vârful Cerbu-Peștera Muierilor au fost refăcute

Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont a anuntat astazi ca a avut loc o…

Se deschide prima licitație din cadrul schemei CfD ce susține dezvoltare de proiecte fotovoltaice!

Ministerul Energiei a informat că ordinul ministrului Energiei, împreună cu anexele schemei…

Primul campus pentru învățământ dual din România s-a deschis la Oradea!

Într-o inițiativă unică în România, la Oradea s-a inaugurat primul campus dedicat…

Prezentarea primului punct de înnoptare de pe traseul de turism lent „Delta lui Ivan” din Delta Dunării

Recent a avut loc inaugurarea punctului de înnoptare, în cadrul Festivalului Ivan Patzaichin,…

Stejarul Îngenuncheat din Pădurea Caraorman este oficial declarat monument al naturii!

Astazi, Ministerul Mediului, Apelor și Padurilor, Mircea Fechet, a anuntat pe pagina…

SGU Ploiești face reparații la terenurile de sport identificate între blocuri

SGU Ploiesti face reparații la terenurile de sport identificate între blocuri. Se…

Ambulanța Prahova a scos la concurs, luna aceasta, 37 de posturi

Ambulanța Prahova se confruntă cu un deficit de personal de 60%. În…