Polițiștii de frontieră de la Nădlac II și Vărșand au capturat 28 de migranți care încercau să treacă ilegal frontiera României, ascunși în TIR-uri înmatriculate în Turcia și Bulgaria/ Unul dintre camioane transporta piese auto, iar celălalt, capace de toaletă și porțelan!
„Pe 26 septembrie 2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, un cetățean turc s-a prezentat pentru formalitățile de ieșire din țară la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Turcia. Conform documentelor, acesta transporta piese auto pe ruta Turcia-Germania. În urma controlului amănunțit al vehiculului, au fost descoperiți 27 de cetățeni străini ascunși în semiremorcă, printre bunurile transportate”, a comunicat Poliția de Frontieră.
Migranții au fost transportați la sediul sectorului pentru verificări, unde s-a stabilit că sunt cetățeni din Siria și Irak care intenționau să traverseze fraudulos frontiera. De asemenea, un alt migrant din Guineea a fost găsit ascuns într-un TIR înmatriculat în Bulgaria.
„La Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, colegii noștri au verificat un automarfar înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar care transporta capace de toaletă și porțelan din Bulgaria în Germania. În semiremorcă, printre bunurile transportate, a fost descoperită o persoană de sex masculin, care s-a dovedit a fi cetățean din Guineea”, au adăugat reprezentanții Poliției de Frontieră.
Autoritățile au demarat cercetări pentru trafic de migranți în cazul șoferilor și pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat în cazul migranților ascunși în TIR-uri.