Compania CFR inițiază acum procesul de licitație pentru lucrări de proiectare și execuție destinate modernizării infrastructurii feroviare pe o distanță de peste 82 de kilometri, între Craiova și Igiroasa.
Valoarea totală a acestor lucrări este acoperită de fonduri europene.
Cei 82,24 kilometri de cale ferată ce urmează să fie reabilitați constituie primele două tronsoane ale secțiunii Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș pe care CFR intenționează să o modernizeze. Primul tronson, între Craiova și Filiași, măsoară 37,975 kilometri, iar al doilea tronson, de la Filiași la Igiroasa, are o lungime de 44,265 kilometri.
„Valoarea financiară totală estimată a contractului este de 4,16 miliarde lei fără TVA, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Transporturi (PT) 2021 – 2027. Durata de implementare este de 54 luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 42 de luni pentru execuţie pentru Lotul 1, respectiv 60 de luni, din care 12 luni pentru proiectare şi 48 de luni pentru execuţie pentru Lotul 2”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, de CFR, conform news.ro
Proiectul prevede modernizarea stațiilor și a haltelor, precum și a podurilor și podețelor de pe traseu, alături de reabilitarea clădirilor stațiilor de călători. Aceasta include construcția pasarelelor și/sau a tunelurilor pietonale și ridicarea nivelului peroanelor conform standardelor europene actuale.
În plus, modernizarea tronsonului va include instalarea panourilor fonoabsorbante și/sau a altor soluții pentru reducerea zgomotului, montarea de noi instalații de centralizare electronică în stații și implementarea unui sistem de siguranță.
Termenul final pentru primirea ofertelor este 23 septembrie 2024.
