O echipa de pompieri români supraveghează două zone din Grecia, astfel încât să nu izbucnească incendiile

2 Min Read

 

Pompierii români, care fac parte din echipa trimisă pentru a sprijini pompierii greci, supraveghează sâmbătă două zone din regiunea Attica, unde, conform estimărilor, riscul apariției incendiilor de pădure este foarte mare.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a transmis astazi un mesaj cu privire la situatia din Grecia: ”Componenţii modulului României care continuă misiunile în Grecia au primit astăzi o misiune de monitorizare în două zone din regiunea Attica. Astfel, 16 pompieri cu 3 autospeciale de stingere a incendiilor de pădure şi 1 autospecială de primă intervenţie şi comandă se vor deplasa în zona localităţii Agia Kiriaki. O altă echipă, compusă din 15 salvatori, va asigura intervenţia în zona Rafina. Cele două echipe de pompieri români vor fi însoţite de ofiţeri de legătură eleni. În cazul apariţiei unor incendii, cele două echipe vor fi alertate şi, sub coordonarea omologilor ţării gazdă, vor interveni în locaţiile desemnate pentru limitarea efectelor incendiilor”.

În cazul în care va fi necesară apă suplimentară, cisterna de 30.000 de litri aflată în baza de operații se va alătura echipajelor pentru a acoperi necesitățile operative în cele mai bune condiții. Pompierii din baza de operații asigură suportul logistic necesar, desfășoară activități de pregătire și gestionează operațiunile specifice.

Astăzi, 17 august, riscul apariției incendiilor de pădure este foarte ridicat, inclusiv în zona unde pompierii români își desfășoară activitatea.

Share This Article