Sâmbătă, un incendiu de vegetație a cuprins o suprafață de aproximativ zece hectare pe marginea autostrăzii A1 București-Pitești, în județul Giurgiu. Se estimează că focul a fost provocat de fumatul în zone interzise sau necorespunzător protejate
În județul Giurgiu, incendiul a afectat aproximativ 10 hectare de teren, inclusiv vegetație uscată, miriște, lăstăriș și mărăciniș, pe marginea autostrăzii București-Pitești, la kilometrul 29.
”Şoferii care au trecut prin zonă au sesizat incendiul. Din fericire, circulaţia rutieră nu a fost afectată. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere şi o cisternă. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.
Sâmbătă seară, un incendiu de vegetație uscată a izbucnit pe marginea autostrăzii A1 în județul Alba, la kilometrul 310.
Potrivit ISU Alba, flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 4.000 de metri pătrați.
Pompierii atrag atenția fumătorilor să evite aruncarea resturilor de țigară pe geamul mașinii, deoarece acest comportament poate provoca incendii de vegetație uscată, iar flăcările pot afecta păduri, culturi agricole, clădiri sau alte bunuri.
