În contextul evenimentului dedicat Centenarului Clubului Petrolul Ploiești, care va avea loc în zona stadionului Ilie Oană, traseul 5 va circula deviat începând din 11 octombrie 2024, ora 22:00, până pe 12 octombrie 2024, ora 24:00!
**Devierea traseului 5:**
– **Sensul Spitalul Județean – Cartier Mihai Bravu:** Traseul va fi normal până pe strada Ștefan Greceanu, apoi va continua pe străzile Nicolae Bălcescu, Armoniei și Mihai Bravu, cu întoarcere în sensul giratoriu de la intersecția Mihai Bravu cu Chimiei. Stația de îmbarcare/debarcare va fi la Grădinari, pe strada Mihai Bravu.
**Stații suspendate:** Poștei, Tăbăcărie, Războieni, Neajlov, Mihai Bravu.
– **Sensul Cartier Mihai Bravu – Spitalul Județean:** Traseul va urma străzile Mihai Bravu, Armoniei și Nicolae Bălcescu, după care va reveni pe ruta normală.
**Stații suspendate:** Mihai Bravu, Neajlov, Tanin, Stadion, Poștei.
Pe segmentele deviate, se vor respecta toate stațiile de pe traseu. Orarul devierii poate suferi modificări în funcție de indicațiile poliției rutiere aflate în zonă.
