O fetiță de 10 ani a decedat într-un accident rutier petrecut în Timișoara/ Poliția a deschis un dosar penal în acest caz

1 Min Read

Marți, o fetiță de 10 ani a murit într-un accident rutier care a avut loc într-o intersecție din Timișoara!

O femeie de 38 de ani, aflată la volanul unei mașini, a lovit autoturismul în care se afla copila. Potrivit poliției, femeia de 38 de ani conducea un vehicul pe strada Stan Vidrighin, dinspre sensul AEM, iar la intersecția cu strada Betania a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de o femeie de 32 de ani, care circula regulamentar dinspre Ștefan cel Mare, virând la stânga spre strada Betania pe culoarea verde a semaforului.

În urma impactului, din păcate, o fetiță de 10 ani, pasageră în autoturismul condus de femeia de 32 de ani, a decedat.

Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Share This Article