Conducerea Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat că, în zilele de vineri, 29 noiembrie și luni, 2 decembrie 2024, activitățile didactice vor fi desfășurate exclusiv online, pentru a facilita participarea studenților la alegerile parlamentare din 1 decembrie
Măsura a fost luată la propunerea Consiliului Studențesc și are scopul de a permite studenților să călătorească în județele lor de reședință pentru a vota.
Alte instituții de învățământ superior, precum Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj, au adoptat măsuri similare, organizând cursuri online în aceleași zile. Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a acordat ziua de 2 decembrie liberă pentru deplasare, iar Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a ales să organizeze cursurile în format hibrid sau să le recupereze ulterior.
