Un tânăr a fost rănit și transportat la spital în urma unui accident produs la Ploieşti

1 Min Read
Foto: promotor.ro

Un accident rutier a avut loc în dimineața zilei de 18 decembrie 2024, pe strada Cameliei din municipiul Ploiești!

Polițiștii rutieri au fost alertați în jurul orei 05:45 și, la fața locului, au constatat că un bărbat de 54 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcției, lovind mai întâi un gard și apoi un copac.

În urma coliziunii, pasagerul aflat pe locul din dreapta-față, un tânăr de 23 de ani, a fost rănit și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat o alcoolemie de 0,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Cercetările continuă în acest caz.

Share This Article