Casă nelocuită, distrusă de un incendiu violent

1 Min Read
Foto: smlive.ro

Olt: Un incendiu violent a mistuit o locuință nelocuită, la Şerbăneşti

Un incendiu izbucnit din cauza unui scurtcircuit a mistuit o casă nelocuită din comuna Șerbănești, județul Olt, și s-a extins la acoperișul unei locuințe aflate în apropiere!

Pompierii au intervenit timp de aproximativ două ore pentru a lichida flăcările.

„Pompierii Detașamentului Slatina, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție la înălțime și un echipaj SMURD, au acționat în această dimineață în comuna Șerbănești, la un incendiu care a cuprins o locuință nelocuită și s-a propagat la casa vecină. În sprijinul acestora a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Movileni, cu o autospecială de stingere”, a transmis ISU Olt.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la casa nelocuită, iar flăcările ajunseseră și la acoperișul locuinței alăturate. Pompierii au reușit să limiteze extinderea focului, intervenția durând aproximativ două ore.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Pentru prevenirea unor astfel de evenimente, autoritățile recomandă:

  • Evitarea utilizării aparatelor electrice, cablurilor, prizelor și întrerupătoarelor defecte sau cu improvizații;
  • Nu înlocuiți siguranțele fuzibile cu liță, deoarece poate duce la suprasolicitarea instalației electrice;
  • Evitați conectarea simultană a mai multor aparate care pot depăși capacitatea instalației electrice.

Share This Article