Peste 100 de persoane la mitingul AUR din Piața Universității. Simion: „Protest pentru democrație și împotriva lui Ciolacu”!
Peste 100 de oameni s-au adunat sâmbătă în Piața Universității din București pentru a participa la mitingul organizat de AUR. Liderul formațiunii, George Simion, a făcut apel la participanți să evite violența, subliniind că protestul este unul pentru democrație și împotriva premierului Marcel Ciolacu.
Simion a declarat că „în punctul maxim” al manifestației sunt așteptați „minimum 100.000 de români” și a reiterat lipsa de încredere a AUR în desfășurarea unor alegeri libere sub conducerea actualului Guvern.
Totodată, el a anunțat că independentul Călin Georgescu își va depune candidatura cel mai probabil luni și a reafirmat că nu va intra în cursa prezidențială, AUR susținându-l pe Georgescu.
Simion a precizat că „planul A este turul doi înapoi”, iar planul B rămâne candidatura lui Georgescu.
Întrebat despre o posibilă invalidare a candidaturii acestuia, Simion a spus că „multe voci iau în calcul acest scenariu”, dar el îl exclude, considerând că ar fi „o continuare a loviturii de stat începute pe 6 decembrie”.
Liderul AUR a vorbit și în limba engleză pentru jurnaliștii străini, susținând că, potrivit datelor pe care le are, Georgescu ar fi câștigat alegerile împotriva Elenei Lasconi și că România se află în mijlocul unui „coup d’état” în desfășurare.
În ceea ce privește implicarea Bruxelles-ului, Simion a acuzat Comisia Europeană că ar fi comunicat în mod constant cu Guvernul român în ultimul an și că Ursula von der Leyen s-a implicat „în mod evident” în procesul electoral din România.
Dacă Georgescu nu va putea candida, Simion a spus că va avea o discuție cu acesta pentru a decide cine îl va înlocui.
Pe parcursul manifestației, Simion a îndemnat participanții să nu intre în conflict cu forțele de ordine sau cu jurnaliștii și a anunțat că va menține legătura cu autoritățile pentru a asigura desfășurarea pașnică a protestului.
„Avem două obiective astăzi: revenirea la democrație și alegeri libere, precum și demisia lui Marcel Ciolacu”, a declarat Simion în deschiderea mitingului, adăugând că AUR nu va echivala atacurile la adresa premierului cu un atac la ordinea constituțională.
Mitingul va continua cu un marș spre Piața Victoriei, unde a fost amenajată o scenă. Participanții au venit cu steaguri tricolore și au scandat „Georgescu președinte!”.
AUR le-a transmis manifestanților mai multe recomandări, cerându-le să respecte instrucțiunile organizatorilor, care poartă banderole galbene, și să evite orice formă de violență sau conflicte cu autoritățile și presa.
De asemenea, partidul a solicitat ca singurul simbol prezent la protest să fie tricolorul românesc și a descurajat folosirea vuvuzelelor sau a altor dispozitive zgomotoase.
