Specialiștii Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova au realizat o descoperire semnificativă în zona comunei Plopu, unde, în urma unor cercetări de teren, au fost identificate patru depozite de arme și unelte agricole din perioada medievală timpurie
Depozitele au fost semnalate inițial de profesorul Virgil Nițu, de la Școala nr. 1 din Mizil, care, observând obiectele în teren, a alertat autoritățile culturale și echipa muzeului din Ploiești. În urma sesizării, a fost demarat un diagnostic arheologic în zona Podul Rotarilor, situată pe Valea Rotarilor, în comuna Plopu.
Cercetările arheologice au dus la recuperarea a peste 80 de obiecte din fier, datând din secolele VIII–X d.Hr., grupate în patru depozite. Printre cele mai importante artefacte se numără arme medievale, precum topoare de luptă, un vârf de lance și o sabie. Alături de acestea, au fost descoperite numeroase unelte agricole și meșteșugărești, inclusiv seceri, cuțite, brăzdare de plug, catarame, scoabe, cuțitașe, verigi, dar și o nicovală, o scăriță de șa și o zăbală.

Pe lângă obiectele din fier, cercetătorii au identificat și fragmente ceramice în stratul de pământ care acoperea depozitele, sugerând existența unei așezări medievale necunoscute până acum în această zonă.
Noile descoperiri completează un alt depozit identificat în trecut pe teritoriul comunei Plopu, într-un context rămas neclar, care conținea un cazan de aramă peceneg și 11 monede bizantine din bronz.

Mai mult, dovezile sugerează că zona Dealurilor Subcarpatice din nordul Munteniei avea un rol economic și strategic important în perioada secolelor VIII–X.

