Consiliul Județean Prahova a aprobat astăzi bugetul propriu și pe cele ale instituțiilor subordonate pentru anul 2026, într-o ședință marcată de un apel la prudență și eficiență
Administrația județeană a optat pentru un buget echilibrat, axat pe finalizarea obiectivelor de investiții aflate deja în execuție și pe reducerea cheltuielilor administrative, în contextul unor resurse financiare limitate raportat la nevoile județului.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a precizat că prioritatea absolută a acestui an este ducerea la bun sfârșit a proiectelor demarate, evitându-se deschiderea unor șantiere noi fără garanția finanțării integrale. Strategia de anul acesta impune o disciplină strictă instituțiilor publice, solicitându-le o organizare riguroasă a activității pentru a direcționa fondurile către sectoarele care nu mai pot suporta amânări.
Printre obiectivele strategice finanțate în 2026 se numără extinderea rețelei de gaze și a parcurilor fotovoltaice, precum și proiecte majore de utilitate publică, cum este stația de epurare de la Câmpina – Poiana Câmpina. În domeniul sănătății, fondurile vor fi orientate către Spitalul „Buna Vestire” și unitatea modulară de la Obor, în timp ce infrastructura rutieră primește o atenție specială prin lucrările la podul de la Breaza, esențial pentru funcționarea viitoarei centuri a orașului Comarnic.
Pe lângă gestionarea proiectelor curente, consilierii județeni au aprobat și pașii necesari pentru dezvoltarea viitoare a județului. Printre aceștia se numără indicatorii pentru lărgirea la patru benzi a DJ 129, la ieșirea din Ploiești spre DN1, proiect corelat cu pasajul din zona Strejnic.
Mai multe stiri pe New Home Page – Ploiești TV.
Ne găsești pe pagina de Facebook Ploiesti TV.
