Primăria Municipiului Brașov a solicitat oficial Ministerului Mediului și Ministerului Agriculturii adoptarea unor măsuri concrete pentru stoparea mirosurilor neplăcute resimțite intens în ultimele zile în mai multe cartiere ale orașului
Mirosul greu care afectează cartierele provine din fertilizarea cu îngrășământ natural a terenurilor agricole din localitățile limitrofe, primarul George Scripcaru solicitând reglementări urgente de la nivel central.
Potrivit verificărilor efectuate de Garda Națională de Mediu, disconfortul olfactiv este generat de activitățile de fertilizare cu îngrășământ natural a unor suprafețe agricole extinse din localitățile periurbane învecinate, printre care Săcele, Sânpetru și Hălchiu.
Primarul George Scripcaru a atras atenția că disconfortul creat locuitorilor este inacceptabil, obligându-i pe brașoveni să își țină ferestrele închise, și a cerut autorităților centrale să intervină direct prin reglementări clare și controale de specialitate.
Edilul a anunțat că administrația locală va iniția toate demersurile instituționale necesare către structurile de mediu și agricultură pentru identificarea unor soluții legislative și administrative care să prevină astfel de episoade de poluare olfactivă pe viitor.
Mai multe știri pe Ploiești TV.
Ne găsești pe pagina de Facebook Ploiești TV
