Subofițerul Ionel Mariniță pompier în cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș (Secția de Pompieri Bârzava), a participat alături de echipa națională a României la Campionatul Mondial STIHL TIMBERSPORTS 2026, desfășurat pe 30 octombrie la Stuttgart
Munca și antrenamentele intensive l-au adus pe plutonierul major Ionel Mariniță pompier militar și conducător de autospeciale, în elită mondială a tăierii sportive a lemnului. În cadrul competiției din Germania, sportivul arădean a evoluat la proba Underhand Chop, o disciplină spectaculoasă ce presupune secționarea rapidă și precisă a unui buștean fixat orizontal cu ajutorul unui topor special.
Traseul competițional realizat de Ionel Mariniță și colegii săi de lot — Botond Nagy, Carol Pálfi și Szilard Cser — a reprezentat cea mai bună evoluție a echipei naționale de la debutul lor comun din 2012. Echipa României a obținut locul 12 la nivel mondial, înregistrând cei mai buni timpi în optimile de finală.
Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au transmis felicitări oficiale, subliniind că disciplina și rapiditatea de care dă dovadă Ionel Mariniță atât la intervențiile operative, cât și în arena sportivă, reprezintă un motiv de mândrie pentru întreaga instituție.
Mai multe știri pe Ploiești TV.
Ne găsești pe pagina de Facebook Ploiești TV
