𝗔𝗖𝗖𝗜𝗗𝗘𝗡𝗧 𝗠𝗢𝗥𝗧𝗔𝗟 𝗜𝗡 𝗝𝗨𝗗𝗘𝗧𝗨𝗟 𝗦𝗨𝗖𝗘𝗔𝗩𝗔: 𝗗𝗢𝗨𝗔 𝗣𝗘𝗥𝗢𝗔𝗡𝗘 𝗗𝗘𝗖𝗘𝗗𝗔𝗧𝗘, PLANUL ROȘU DE INTERVENȚIE – ACTIVAT!
Un apel la 112 a alertat autoritățile în această dimineață cu privire la un accident rutier pe DN2, în zona localității Bălcăuți. La sosirea echipelor de intervenție, au fost găsite 10 victime, inclusiv doi copii.
Accidentul a implicat două autoturisme și un microbuz, iar șoferii celor trei vehicule au rămas încarcerați, unul dintre ei fiind inconștient. Echipele de salvare au demarat imediat operațiunile de descarcerare, acordând simultan primul ajutor calificat.
Din cauza numărului mare de persoane afectate, a fost activat Planul Roșu de Intervenție în județul Suceava, pentru a suplimenta resursele medicale și a gestiona eficient situația.
Pompierii militari au intervenit cu două autospeciale de descarcerare și patru echipaje medicale, inclusiv o ambulanță SMURD-TIM.
Din nefericire, șoferii celor două autoturisme au intrat în stop cardio-respirator și, în ciuda manevrelor de resuscitare, au fost declarați decedați. Celelalte victime, conștiente și cooperante, au suferit diverse traumatisme și au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportate treptat la spitalele din Rădăuți și Suceava.