Agenția Națională pentru Protecția Mediului a solicitat ajutorul Jandarmeriei Române și Direcției Rutiere pentru a preveni noi incidente cauzate de urșii care cerșesc mâncare, pe o porțiune de aproximativ 15 kilometri de pe Transfăgărășan
Prin urmare, echipele mixte de control vor putea aplica două amenzi contravenienților: una pentru hrănirea urșilor și alta pentru staționarea pe drumul național, a anunțat Laurențiu Alexandru Păștinaru, Președintele ANPM.
„Având în vedere situația tot mai alarmantă de pe DN7C Transfăgărășan, din județul Argeș, provocată de prezența așa-numiților urși-cerșetori pe porțiunea cuprinsă între zona de acces către traseul Valea lui Stan și Valea cu Pești, am solicitat sprijinul Jandarmeriei Române și Direcției Rutiere, în interes public, pentru a putea preveni, în perioada următoare, eventualele incidente care se pot solda cu victime umane sau pagube materiale. Cu siguranță, prezența reprezentanților celor două organe de control, alături de noi, pe zona respectivă, va descuraja, practica ilegală a hrănirii animalelor sălbatice și staționarea autovehiculelor pe partea carosabilă, care au devenit obișnuință pentru majoritatea turiștilor care vizitează zona sau pentru șoferii aflați în tranzit, pe acest drum național cunoscut pentru porțiunile cu vizibilitate scăzută și cu foarte multe curbe”, a declarat Laurențiu Alexandru Păștinaru, Președintele ANPM.
În prezent, conform Directorului executiv Cristiana Elena Surdu, APM Argeș și Direcția Silvică Argeș au inițiat acțiuni pentru capturarea și relocarea acestor urși – dintre care unii au mai mulți pui – în adăposturi special amenajate, astfel încât să se evite contactul între animale și oameni. Totuși, până la soluționarea completă a situației, este esențial ca oamenii să înțeleagă că, prin staționarea în aceste zone și apropierea de urși, nu aduc niciun beneficiu animalelor, turismului sau bugetului de stat, expunându-se totodată unui pericol real de atac, conform Agentia Nationala pentru Protectia Mediului – ANPM.
Conform articolului 48 din Legea 407/2006, hrănirea animalelor sălbatice este considerată contravenție și se pedepsește cu o amendă între 500 și 1.500 de lei. Pe lângă aceasta, conform Codului Rutier, oprirea neregulamentară este sancționată cu o amendă de 2-3 puncte (290 – 435 de lei) și 2 puncte de penalizare, iar staționarea neregulamentară este pedepsită cu o amendă de 4-5 puncte (580 – 725 de lei) și 3 puncte de penalizare.