Ana Maria Bărbosu a primit astazi medalia de bronz câștigată la JO Paris 2024 în cadrul unei ceremonii speciale organizate de Comitetul Olimpic și Sportiv Român

2 Min Read
Foto: Europa Liberă România

Gimnasta Ana Maria Bărbosu a fost premiată cu medalia de bronz pentru performanța obținută în finala de la sol la Jocurile Olimpice de la Paris, în urma deciziei luate de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

Sportiva a spus: „Rezultatul acesta a venit în urma a multor ani de muncă în sala de gimnastică. Le mulțumesc tuturor antrenorilor cu care am lucrat. Rezolvarea cazului sau această situație a fost posibilă datorită federației și casei de avocatură care nu a renunțat la noi sportivele și s-au luptat pentru toate sportivele”.

„Nu am cuvinte. Această decizie pare nedreaptă şi vine ca o mare lovitură nu doar pentru mine, ci pentru toţi cei care m-au susţinut”, a scris ea pe Instagram.

Medalia i-a fost înmânată de către Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic pentru România, în cadrul ceremoniei. În același timp, mascota și programul Jocurilor Olimpice de la Paris au fost oferite gimnastei de către Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

La eveniment a fost prezent și premierul Marcel Ciolacu, însă acesta nu a susținut declarații.

Tribunalul de Arbitraj al Sportului (TAS) a decis ca medalia de bronz la sol, la Jocurile Olimpice de la Paris, să fie acordată gimnastei Ana Maria Bărbosu, în urma memoriilor depuse de Federația Română de Gimnastică și Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Astfel, Ana Maria Bărbosu a obținut medalia de bronz, iar Sabrina Maneca Voinea a încheiat competiția pe locul 4. Memoriul depus de FRG și Sabrina Maneca Voinea a fost respins.

Pe 5 august, Ana Bărbosu a fost inițial medaliată cu bronz în finala de la sol, însă americanca Jordan Chiles a contestat nota și a obținut o majorare, urcând pe locul trei. Contestarea Sabrinei Maneca Voinea pentru nota primită a fost, de asemenea, respinsă.

Share This Article