Anchete la Slatina, după moartea unei paciente în curtea Spitalului Judeţean, la scurt timp după externare/ Ce s-a întâmplat?

4 Min Read

Mai multe anchete sunt în desfășurare la Slatina, după ce o pacientă a decedat în curtea Spitalului Județean de Urgență, la scurt timp după externare!

Angela Nicolae, managerul spitalului, a declarat pentru News.ro că a notificat imediat, în seara incidentului, organele de cercetare penală și DSP Olt, subliniind că s-a inițiat și o anchetă internă. Conform declarațiilor acesteia, există discrepanțe între relatările personalului medical și cele ale aparținătorilor pacientei.

În urmă cu aproximativ două săptămâni, o femeie de 70 de ani a fost adusă la spital și a fost supusă unor investigații timp de șase ore în cadrul Unității de Primiri Urgențe, prezentând probleme gastrointestinale, potrivit medicilor. Familia susține că femeia a primit un tratament și i s-a recomandat externarea, însă la scurt timp după ce a ieșit din spital, s-a simțit rău și a căzut în fața unității. Manevrele de resuscitare nu au reușit să o salveze.

„Pe 17 octombrie, în jurul orei 16:00, pacienta a venit la Urgențe acuzând simptome digestive. I s-au efectuat toate investigațiile obligatorii, inclusiv consultul gastroenterologic. Pentru că simptomele persistau, medicul urgentist a decis administrarea unui tratament corespunzător simptomatologiei,” a declarat Angela Nicolae, managerul spitalului.

Conform declarațiilor personalului medical, pacienta ar fi părăsit UPU fără aviz medical în jurul orei 21:45, iar la scurt timp, în jurul orei 22:00, a revenit în stop cardiorespirator.

„S-au efectuat manevrele de resuscitare conform protocoalelor, însă, din păcate, pacienta nu a răspuns și a fost declarat decesul.

În seara incidentului, am sesizat imediat organele de cercetare penală și DSP Olt, care au demarat anchete conform atribuțiilor lor,” a explicat managerul.

Angela Nicolae a mai spus că spitalul desfășoară și o investigație internă pentru a stabili cauzele exacte și dacă personalul medical a urmat „toate protocoalele și normele legale de acordare a asistenței medicale de urgență”.

„Vom lua măsuri în funcție de rezultatele anchetelor. Ne menținem o atitudine deschisă și transparentă și vom comunica orice element nou ce ar putea apărea. Dacă se va stabili un grad de culpabilitate pentru oricare dintre persoanele implicate, aceasta va fi sancționată,” a mai adăugat Angela Nicolae.

Întrebată despre afirmațiile familiei, conform cărora pacientei i s-ar fi recomandat externarea înainte de a intra în stop cardiorespirator, managerul a precizat că aceste detalii trebuie clarificate, fiind necesară analiza atentă a documentației întocmite în seara incidentului.

„Se pare că există neconcordanțe între declarațiile personalului medical și cele ale aparținătorilor, de aceea este necesară această cercetare. Nu putem oferi detalii suplimentare pentru a nu influența anchetele în curs. Am pus la dispoziția autorităților toate informațiile și documentele solicitate și sprijinim pe deplin toate anchetele desfășurate în paralel,” a explicat Angela Nicolae.

Întrebată dacă pacienta mai fusese internată sau se afla în evidențele spitalului, Angela Nicolae a menționat: „Cercetarea este realizată de o comisie internă. Nu am verificat personal istoricul pacientei în evidențele electronice, dar acest detaliu va fi inclus în dosarul de cercetare,” a conchis managerul spitalului.

TAGGED:
Share This Article