Săptămâna aceasta încep audierile în dosarul care vizează infracțiunea de folosire a funcției în scop sexual, cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 și de polițiști!

Dosarul a fost deschis în urma unei anchete jurnalistice în care mai multe tinere l-au acuzat pe profesorul Alfred Bulai de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) de hărțuire. Audierile vor începe cu victimele și martorii din caz.

Surse judiciare indică faptul că săptămâna aceasta vor începe primele audieri în dosarul deschis după ce a fost publicată o investigație jurnalistică în care mai multe tinere îl acuză de hărțuire sexuală pe profesorul Alfred Bulai de la SNSPA.

Potrivit surselor, procurorii au primit, pe lângă cele 20 de e-mailuri primite anterior, un alt mesaj considerat relevant pentru dosar. După apelul public făcut de anchetatori pentru a aduna informații despre faptele petrecute în cadrul SNSPA, au fost colectate în total 21 de e-mailuri.

Procurorii menționează că nu toate sunt reclamații sau sesizări. Victimele și martorii vor fi primii audiați, pentru a evalua amploarea fenomenului reclamat public.

Deocamdată, ancheta se desfășoară in rem, fără ca vreo persoană să fi fost pusă sub acuzare.

Sociologul Alfred Bulai, profesor și cunoscut analist politic în vârstă de 61 de ani, este acuzat că le-ar fi cerut studenților să se dezbrace în fața lui în timpul unor sesiuni de feedback academic, în camera în care este cazat, conform unei investigații publicate săptămâna trecută pe site-ul snoop.ro. Aceasta a fost realizată în urma discuțiilor cu 18 victime și martori din perioada 1995-2024, referitoare la comportamentul profesorului pe parcursul carierei sale de aproape trei decenii, inclusiv mai bine de 20 de ani la SNSPA.

Poliția Capitalei a deschis un dosar de cercetare penală pentru „folosirea funcției în scop sexual” în legătură cu acuzațiile aduse profesorului Bulai.

Marți, acesta a fost suspendat din toate activitățile didactice și funcțiile deținute la SNSPA. Totodată, instituția a anunțat că a acceptat cererea de pensionare a acestuia, începând cu 1 octombrie, dar ancheta Comisiei de Etică va continua, „cu sau fără participarea” profesorului.

Procurorii au făcut apel la persoanele care dețin informații relevante pentru acest caz să contacteze Ministerul Public. Instituția a subliniat că există măsuri legale pentru protejarea victimelor și martorilor în astfel de situații.