Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova informează că Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare de Cod Portocaliu, valabilă în data de 22 iulie 2025, în intervalul orar 17:00 – 18:00
Vizate sunt mai multe localități din județul Prahova, inclusiv Câmpina, Breaza, Sinaia, Comarnic, Vălenii de Munte, Măneciu, Brebu, Slănic, Vărbilău, Valea Doftanei, Izvoarele, Telega, Scorțeni, Gura Vitioarei, Drajna, Bănești, Poiana Câmpina, Sângeru, Cerașu, Starchiojd, Podenii Noi, Măgurele, Posești, Cornu, Vâlcănești, Teișani, Aluniș, Dumbrăvești, Șotrile, Bălțești, Bertea, Gornet, Șoimari, Provița de Jos, Predeal-Sărari, Provița de Sus, Ștefești, Adunați, Apostolache, Păcureți, Bătrâni, Cărbunești, Chiojdeanca, Surani, Lapoș, Ariceștii Zeletin, Secăria, Salcia, Cosminele și Talea.
Potrivit meteorologilor, în aceste zone sunt prognozate fenomene de instabilitate atmosferică accentuată, însoțite de intensificări ale vântului, vijelii puternice, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și căderi de grindină. În urma acestei avertizări, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis mesaje RoAlert către populația din localitățile vizate.
ISU Prahova recomandă cetățenilor să ia măsuri de precauție pentru a evita situațiile periculoase. Se recomandă curățarea rigolelor și șanțurilor pentru a facilita evacuarea apei de ploaie. De asemenea, este important ca oamenii să nu se deplaseze prin curenți de apă, deoarece există riscul de dezechilibrare. Nu este indicată nici deplasarea cu autoturismul prin zone inundate.
În cazul în care sunteți surprinși de viitură, este recomandat să vă refugiați în zonele superioare ale locuinței sau pe acoperiș și să așteptați echipele de salvare. Dacă este necesară evacuarea, deplasați-vă imediat către o zonă înaltă din apropiere.
