Bărbat agresat cu pumnii într-un local din Săcelu

1 Min Read

Un bărbat din comuna Săcelu, județul Gorj, a ajuns la spital duminică, după ce a fost agresat de mai multe persoane!

Conform primelor verificări efectuate de polițiști, incidentul a avut loc în noaptea de 29 spre 30 martie, pe fondul unui conflict spontan, în urma consumului de alcool. Bărbatul de 28 de ani, din Săcelu, ar fi fost lovit cu pumnii în față și pe membre de doi indivizi, întâi în incinta unui local public din localitatea Barza, iar ulterior, în localitatea Săcelu, în interiorul unui autoturism, în timp ce se îndreptau spre locuințele lor.

Victima a fost transportată la Spitalul Târgu Cărbunești pentru investigații suplimentare.

Polițiștii au întocmit formulare de evaluare a riscului, stabilind că există un risc iminent. Astfel, au fost emise două ordine de protecție provizorii pentru cei doi bărbați suspectați de agresiune, valabile pe o perioadă de 5 zile. În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Share This Article