Bărbatul suspectat că a ucis o persoană pentru 700 de lei, pe care i-a jucat la „păcănele”, iar apoi a mai furat din casa victimei, a încercat să se sinucidă în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor!
Incidentul a avut loc pe 13 noiembrie, când poliţiştii l-au găsit la timp, încercând să se spânzure într-o cameră de detenţie. Aceştia au intervenit rapid, acordându-i primul ajutor, iar un echipaj medical l-a transportat la spital pentru îngrijiri.
IPJ Bihor a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele incidentului, iar din primele informaţii nu există indicii că bărbatul ar fi fost victima unei infracţiuni.
Surse judiciare au confirmat pentru News.ro că bărbatul de 35 de ani, din Cheţ, judeţul Bihor, este cercetat pentru crima comisă săptămâna trecută într-o locuinţă din Marghita. Potrivit acestora, bărbatul ar fi ucis o persoană, furându-i 700 de lei dintr-o borsetă, pe care ulterior i-a pierdut la jocuri de noroc.
Atunci când câinele victimei a încercat să apere stăpânul, atacatorul a ucis şi animalul. După ce a pierdut banii la „păcănele”, bărbatul a revenit în casa victimei, furându-i o trotinetă electrică pe care a vândut-o fratelui său pentru o mie de lei.
Sursele adaugă că bărbatul suferă de probleme psihice şi a avut anterior tentative de suicid.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru a stabili exact cauzele şi circumstanţele incidentului. De asemenea, şeful Poliţiei Bihor a dispus verificări interne prin Biroul Control Intern pentru a evalua modul în care a fost exercitat serviciul de pază şi supraveghere în cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Bihor.