Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat marţi, în cadrul întâlnirii anuale cu şefii misiunilor diplomatice, că este momentul ca agresiunea Rusiei să înceteze și că o încetare a focului, urmată de o pace justă și durabilă, reprezintă un obiectiv ce trebuie urmărit nu doar de părţile aflate în conflict, ci şi de întreaga comunitate internaţională!
Bolojan a subliniat că peste câteva zile se vor împlini trei ani de la atacul Rusiei asupra Ucrainei, un act ce nu face decât să continue agresiunea începută în 2014.
„Este timpul ca această agresiune a Rusiei să înceteze. O încetare a focului, urmată cât mai curând de o pace justă şi durabilă, reprezintă un obiectiv care trebuie urmărit nu numai de părțile implicate, ci și de întreaga comunitate internațională”, a afirmat preşedintele interimar.
El a adăugat că negocierile începute sunt un pas important, dar pacea nu va fi durabilă dacă nu va reflecta compromisuri acceptabile pentru ambele părți și dacă actorii internaționali nu vor oferi un pachet complet de garanţii de securitate pentru Ucraina, pe termen scurt și lung.
„Aranjamentele de securitate trebuie completate cu un plan amplu de reconstrucție, care să permită nu doar refacerea rapidă a țării, ci și sustenabilitatea economică a suveranității Ucrainei. În asigurarea tuturor acestor elemente ale păcii, rolul Uniunii Europene, inclusiv al țărilor din vecinătatea Ucrainei, va fi esențial”, a mai subliniat Bolojan.