Foto: voceabanilor.ro

Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă sâmbătă de Biroul Electoral Central, în timp ce candidatura lui George Simion a fost validată/ Reprezentanții AUR au reacționat ferm, susținând că respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o lovitură gravă la adresa democrației românești și o încălcare flagrantă a drepturilor și libertăților fundamentale garantate de Constituție!

AUR a subliniat că, într-o democrație reală, orice cetățean are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales, iar nicio instituție nu poate restricționa acest drept fără o motivare clară.

Potrivit partidului, acest demers face parte dintr-o tendință de impunere a unui regim dictatorial, care caută să elimine competitori politici sau să anuleze alegerile, în funcție de rezultate.

Reprezentanții AUR au anunțat că resping ferm decizia Biroului Electoral Central de a interzice unui român, ale cărui drepturi nu sunt restricționate juridic, să participe la procesul electoral. Aceștia au avertizat că astfel de practici subminează principiile unei societăți libere și riscă să transforme sistemul democratic într-unul controlat și netransparent, în care doar anumite persoane au dreptul să participe.

Biroul Electoral Central a respins candidatura Dianei Şoşoacă cu zece voturi „împotrivă” și trei „pentru”. În urma acestui vot, Diana Şoşoacă a declarat pe Facebook: „AD AUGUSTA PER ANGUSTA – la rezultate strălucite se ajunge pe căi înguste, trudnice!”

În același timp, BEC a validat candidatura liderului AUR, George Simion. Acesta a comentat pe rețelele de socializare: „Am trecut de BEC, acum să vedem dacă trecem de CCR și revenim la democrație.”

Sâmbătă este ultima zi în care se pot depune candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din 4 mai.

Până în prezent, au fost depuse 14 candidaturi, patru dintre ele fiind respinse, inclusiv cea a lui Călin Georgescu, iar candidaturile lui Crin Antonescu, Nicușor Dan și Victor Ponta au devenit definitive.

În cursul zilei de sâmbătă, urmau să își depună candidaturile Anamaria Gavrilă (lider POT), fostul ministru al Educației Daniel Funeriu și Anton Pisaroglu, fost consilier al lui Călin Georgescu.