Anul acesta, mai multe zone verzi din Ploiești vor intra în proces de reabilitare, unele dintre ele urmând să fie finalizate până la sfârșitul anului, iar altele având un termen de implementare mai lung. Scopul este de a accelera regenerarea acestor spații în anii următori
Unul dintre primele proiecte care vor intra în reabilitare este Parcul Pietricele, situat pe Șoseaua Vestului, lângă fostul cinema Modern. Randările propuse oferă o viziune generală asupra modului în care va arăta parcul după finalizare, deși anumite detalii tehnice ar putea suferi modificări pe parcurs.

Pe lângă aceste intervenții, un proiect mai complex vizează liziera din fața Universității Petrol-Gaze din Ploiești, un spațiu extins de care vor beneficia atât studenții, cât și locuitorii cartierului Bariera București. Proiectul tehnic este programat pentru finalizare în iunie 2025, urmând ca apoi să înceapă lucrările de execuție.

Acest proiect este realizat de aceeași firmă care a creat Parcul Liniei din Sectorul 6, un exemplu de succes în regenerarea urbană. Ambiția administrației locale este de a reabilita cât mai multe zone verzi în acest an, însă implementarea depinde atât de capacitatea administrativă, cât și de resursele financiare disponibile.
