CFR Călători informează că, din cauza deraierii unui tren în apropierea gării Budapesta Keleti, circulația trenurilor din Ungaria către România și invers se desfășoară acum pe ruta Szolnok, de unde călătorii pot utiliza trenuri interne pentru a ajunge la Budapesta!
Trenul IR 346/347 „Dacia”, care circulă pe ruta București Nord – Viena și retur, continuă să opereze până la Viena, dar deviat pe traseul Szolnok – Kőbánya Kispest – Ferencváros, evitând gara Budapesta Keleti. Călătorii direcționați spre Budapesta sunt rugați să coboare sau să urce în stațiile Rákos sau Szolnok, de unde vor fi preluați de trenuri interne.
În prezent, gara Budapesta Keleti rămâne închisă pentru traficul feroviar. Pasagerii cu bilete pentru trenurile afectate pot solicita rambursarea biletelor neutilizate (pentru distanța neparcursă).
Informațiile suplimentare privind restituirea biletelor sunt disponibile pe site-ul CFR Călători, la secțiunile “Trafic intern/Renunțarea la călătorie” și “Trafic internațional/Informații de călătorie în trafic internațional”.