CNAIR a semnat contractul pentru Studiul de Fezabilitate al Drumului Expres Cluj-Dej (75 km), cu o durată de 21 de luni și o valoare de 27,5 milioane lei fără TVA
”Luni, 23.12.2024, CNAIR a semnat contractul pentru ”Elaborare Studiu de Fezabilitate Drum Expres Cluj – Dej”, cu ofertantul desemnat câştigător, respectiv Asocierea SPECIALIST CONSULTING SRL (lider) – SPECIALIST SMART GROUP SRL – PERFECT CONSULT EUROPE SRL. Construcţia viitorului Drum Expres Cluj – Dej la o lungime estimată de 75 km va contribui la o serie de efecte pozitive aşteptate, după cum urmează:
- reducerea timpului de călătorie şi creşterea vitezei medii de deplasare între localităţile Cluj şi Dej, cât şi conexiunea cu viitoarele drumuri, Drum Transregio Gilău – Apahida (TR Feleac, indicativ TR 35) respectiv Autostrada A3 Transilvania,
- îmbunătăţirea condiţiilor de siguranţă a traficului rutier,
- reducerea numărului de accidente, precum şi îmbunătăţirea confortului în timpul călătoriei,
- reducerea poluării sonore în zona localităţiilor urbane Cluj – Dej,
- reducerea emisiilor de poluanţi şi a impactului negativ asupra mediului, prin creşterea fluenţei atât a traficului de tranzit, deviat pe autostrăzi, cât şi a traficului rămas în zona urbană”, precizează CNAIR.
Contractul va fi finanțat din Fonduri Externe Nerambursabile (Programul Transport 2021-2027) și este aliniat cu obiectivele strategice ale Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din Planul Investițional 2021-2030, vizând sustenabilitatea, dezvoltarea economică și utilizarea duală a infrastructurii de transport.
