Comisarii Gărzii de Mediu Ilfov au efectuat, miercuri, o acțiune de amploare în Sintești, confiscând peste cinci tone de deșeuri din aluminiu!
De asemenea, echipele de control au aplicat amenzi în total de peste 330.000 de lei pentru neregulile constatate la centrele de colectare din zonă.
Reprezentanții Gărzii de Mediu Ilfov au precizat că, în cadrul acestei acțiuni, au fost prezenți și jandarmi, precum și polițiști.
„Acțiunea s-a desfășurat cu participarea a peste 100 de efective, care au lucrat în sistem integrat pentru a verifica, identifica și sancționa activitățile care încalcă normele de protecție a mediului, menținând totodată un climat de ordine și siguranță publică în zona satului Sintești din comuna Vidra. Au fost verificate 20 de locații, aplicate 14 sancțiuni principale pentru desfășurarea activităților fără autorizație de mediu, depozitarea deșeurilor în afara amplasamentelor autorizate și deținerea deșeurilor provenite din VSU”, au anunțat reprezentanții Gărzii de Mediu Ilfov.
În total, au fost confiscate 5.000 de kilograme de deșeuri metalice neferoase (aluminiu) din două locații, iar comisarii au aplicat 14 amenzi, în valoare de 332.000 de lei, și au făcut trei sesizări penale pentru incinerarea deșeurilor.
