Compania Națională de Investiții Rutiere si-a schimbat președintele: Ștefan Ioniță a venit astăzi în funcție

2 Min Read
Sursa foto: adevarul.ro

Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Investiții Rutiere l-a numit astăzi, 26 martie, pe domnul Ștefan Ioniță în funcția de Președinte al companiei

Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul infrastructurii rutiere, Ștefan Ioniță este absolvent al Universității Tehnice de Construcții București și al Școlii doctorale din cadrul Universității ,,Politehnica” din București. Începând cu februarie 2023, a fost membru al Consiliului de Administrație al CNIR.

Numirea Președintelui Consiliului de Administrație s-a făcut prin votul majorității membrilor, conform reglementărilor guvernamentale, respectând Legea 31/1990 și OUG 109/2011. Se subliniază că fostul președinte al Consiliului de Administrație nu a convocat nicio ședință legală de la începutul anului, iar activitatea acestuia s-a caracterizat prin declarații conflictuale și incompatibile cu funcția deținută, care nu au avut temelie reală.

În ceea ce privește tronsonul invocat de fostul președinte, precizăm că se lucrează la documentația necesară atribuirii, iar notificările către Consiliul de Administrație vor fi transmise după finalizarea acesteia. De asemenea, din cauza unor discrepanțe apărute în cazul tronsonului montan, se dorește evitarea unor situații similare pe viitor.

,,În momentul de față CNIR a semnat primul contract în valoare de 6,14 miliarde lei, iar în perioada imediat următoare va fi semnat un al 2-lea contract al aceleiași autostrăzi -A8. Concomitent se află în evaluare alte 13 proceduri de licitație, la fiecare dintre ele fiind nominalizate comisii formate din 3-5 colegi. În acest context este imperios ca activitatea Consiliului de Administrație sa fie una focusata pe asigurarea tuturor condițiilor necesare promovării și implementării obiectivelor de infrastructura rutieră la standarde ridicate de calitate”, a declarat Președintele Consiliului de Administrație al CNIR, Ștefan Ioniță.
Share This Article