Instituția Prefectului – Județul Prahova demarează o amplă campanie de verificări care vizează domenii esențiale pentru sănătatea, siguranța și condițiile de locuire ale cetățenilor
Prefectul Cătălina Bozianu a anunțat emiterea a trei ordine prin care se constituie comisii mixte de control, formate din reprezentanți ai DSVSA, DSP, Protecției Consumatorilor, ITM, ISU și Inspectoratului Județean în Construcții.
Acțiunile de monitorizare se vor desfășura pe întreg teritoriul județului Prahova în perioada 16 noiembrie 2026 – 30 aprilie 2027, iar rezultatele vor fi transmise lunar către conducerea instituției.
Potrivit comunicatului oficial transmis de autoritățile din Prahova, controalele sunt structurate pe trei direcții majore de interes public:
-
Panificație, patiserie și cofetărie (Ordinul nr. 298/10.11.2026): Verificarea modului în care operatorii economici respectă normele sanitare, de siguranță alimentară, protecția consumatorului, legislația muncii și normele PSI în producția și comercializarea produselor.
-
Unități medicale și farmacii (Ordinul nr. 300/11.11.2026): Controlul unităților sanitare cu paturi, al cabinetelor medicale individuale și al firmelor care comercializează produse farmaceutice și suplimente alimentare.
-
Ansambluri rezidențiale (Ordinul nr. 301/11.11.2026): Monitorizarea societăților comerciale care construiesc ansambluri rezidențiale, cu accent pe calitatea în construcții, respectarea drepturilor cumpărătorilor și siguranța la incendiu.
Pentru ca acest demers să răspundă direct problemelor reale din teren, cetățenii sunt încurajați să semnaleze eventualele nereguli constatate în aceste sectoare, începând cu data de 13 noiembrie 2026, printr-un mesaj trimis la adresa oficială sesizari@prefecturaprahova.ro.
Mai multe știri pe Ploiești TV.
Ne găsești pe pagina de Facebook Ploiești TV
