Sursa foto: Ministerul Mediului - România

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a avut astăzi o întâlnire online cu Excelența Sa Hugo Morán Fernández, Secretar de Stat pentru Mediu în cadrul Ministerului spaniol pentru Tranziție Ecologică și Provocare Demografică

Discuțiile au vizat consolidarea cooperării bilaterale în domeniul gestionării resurselor de apă, într-un context tot mai marcat de efectele schimbărilor climatice.

„Apreciez în mod deosebit experiența și leadershipul Spaniei în gestionarea resurselor de apă în condiții climatice dificile, inclusiv în fața secetei extreme care afectează partea de sud a țării. Este nevoie de a consolida mecanismele de finanțare pentru bazinele hidrografice din România și suntem interesați de a identifica soluții și bune practici în acest sens. Totodată, în gestionarea resurselor subterane de apă, atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, partea spaniolă poate reprezenta un model, în acest sens, având deja în implementare politici și mecanisme avansate în domeniu” a declarat Mircea Fechet.

Pe agenda întâlnirii s-au aflat teme precum dezvoltarea unor politici publice durabile în domeniul apei, tehnologii pentru reutilizarea resurselor și posibilitatea inițierii unor proiecte comune. O propunere importantă a venit din partea spaniolă, care a sugerat înființarea unui grup de lucru interministerial dedicat acestui domeniu strategic.

Ministrul Fechet a salutat această inițiativă și a evidențiat potențialul unei colaborări durabile și eficiente între România și Spania în domeniul gestionării resurselor de apă.