Un copil a fost rănit într-un accident rutier care a implicat un microbuz școlar și un autocamion, marți după-amiază, pe DN 15E, în comuna Râciu. În microbuz se aflau cinci persoane, iar în autocamion, una!

Potrivit primelor informații, se pare că unul dintre șoferi nu ar fi acordat prioritate, lovind puternic celălalt vehicul.

„Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Râciu au fost solicitați să intervină. La fața locului au ajuns o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD. În accident au fost implicate un microbuz și un autocamion, în care se aflau în total șase persoane (doi adulți și patru minori). După triajul medical, o singură victimă, un minor, a fost transportată la UPU Târgu Mureș pentru investigații suplimentare. Celelalte persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a transmis ISU Mureș.

De asemenea, pompierii au luat măsurile necesare pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.