Vineri dimineață, un Bentley Continental GT a fost implicat într-un accident în centrul Ploieștiului. Trei persoane au fost rănite, inclusiv un pieton, după ce automobilul a izbit un SUV parcat și s-a răsturnat pe plafon
Conform primelor informații, Bentley-ul era condus de o tânără de 29 de ani care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma testării cu etilotestul, s-a stabilit că femeia avea o alcoolemie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunile de conducere fără permis, sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă. La locul accidentului, au fost trimise o autospecială de stingere a incendiilor, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SMURD cu terapie intensivă mobilă (cu medic).
Accidentul a implicat o coliziune între două autoturisme, unul dintre ele fiind parcat. În urma impactului, mașina aflată în mișcare s-a răsturnat, iar cei doi ocupanți au suferit multiple traumatisme, dar erau conștienți și primesc îngrijiri medicale la fața locului.


