De pe 26 august încep înscrierile în programul ,,RANGERII JUNIORI”

2 Min Read
Foto: romaniapozitiva.ro

Ministrul Mircea Fechet a anunțat că, începând de luni, 26 august, vor începe înscrierile în Programul național „Rangerii juniori” (PNRJ), care are ca scop educația și conștientizarea tinerilor cu privire la protecția mediului

Programul „Rangerii Juniori” este un proiect pilot cu un buget de 10 milioane de lei, finanțat din Fondul pentru Mediu. Prin acest program, elevii cu vârste între 8 și 18 ani, care urmează cursurile unei unități de învățământ preuniversitar de stat, privat sau confesional, vor participa la activități recreative în 22 de arii protejate din România, confrom Ministerului Mediului.

Solicitanții eligibili sunt:

– Rezervația Biosferei „Delta Dunării”, administrată de ARBDD – Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării;
– Parcurile naționale și naturale, prin administratorii desemnați conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările ulterioare.

Valoarea finanțării:

Suma maximă care poate fi acordată de Administrația Fondului pentru Mediu pentru un proiect este de 250.000 lei, acoperind 100% din valoarea totală eligibilă.

Înscrierile se fac prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție de AFM pe site-ul www.afm.ro, prin completarea unor câmpuri predefinite și încărcarea documentelor de către reprezentantul legal al solicitantului sau persoana împuternicită.

 

 

Share This Article